Comisia Europeană a lansat a doua licitație internațională pentru cumpărarea de gaze naturale prin intermediul mecanismului de achiziții comune al Uniunii Europene, vizând livrări totale de aproape 16 miliarde de metri cubi de gaze, peste cantitatea solicitată la prima licitație.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a trecut pe pierdere în primul trimestru, în contextul scăderii producției și prețurilor realizate. Acțiunile s-au prăbușit cu până la 30% la Londra.
Comisia Europeană a lansat prima licitație internațională pentru cumpărarea de gaze naturale prin intermediul mecanismului de achiziții comune al Uniunii Europene, vizând un volum total de 11,6 miliarde de metri cubi de gaz.
Încasările la bugetul de stat din obligații fiscale ale industriei de extracție a țițeiului și gazelor naturale au scăzut cu peste 1 miliard de lei în primele 2 luni ale anului, față de perioada similară din 2022, relevă date analizate de Profit.ro.
Țările UE au ajuns la un acord pentru a limita prețul gazelor naturale la 180 de euro/MWh, punând capăt mai multor luni de dispute politice privind intervenția autorităților într-o criză energetică care riscă să împingă regiunea în recesiune.
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a exclus posibilitatea de a oferi linii de finanțare pe termen scurt companiilor din energie aflate în dificultate, afirmând că aceasta este treaba guvernelor din Uniunea Europeană.
Prețul energiei electrice din Germania cu livrare anul viitor, de referință în Europa, a depășit pragul de 1.000 euro/MWh pentru prima dată în istoria pieței europene, pe fondul intensificării crizei energetice de pe continent, scrie Bloomberg.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, aproape și-a dublat veniturile în România în primele șase luni ale anului, în condițiile în care prețurile medii realizate la țiței au crescut semnificativ.
Cotațiile gazelor naturale pe bursele europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape patru luni marți, pe fondul îngrijorărilor legate de aprovizionare.
Prețurile angro la gaze naturale au continuat să urce masiv și în 2022, inclusiv pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.
Prețurile gazelor naturale au crescut marți, după ce Uniunea Europeană a declarat că deschiderea de conturi bancare în ruble pentru achiziția de gaz rusesc constituie o încălcare a sancțiunilor impuse Rusiei, readucând problema plăților în centrul atenției, într-un moment în care facturile ajung la scadență.
Eventuala posibilă insuficiență a producției interne de gaze de livrat la prețuri reglementate de către producători nu afectează juridic plafoanele de prețuri impuse furnizorilor în raport cu clienții finali – casnici, noncasnici și CET-uri.
Eventuala posibilă insuficiență a producției interne de gaze de livrat la prețuri reglementate de către producători nu afectează juridic plafoanele de prețuri impuse furnizorilor în raport cu clienții finali – casnici, noncasnici și CET-uri.
Statele UE vor fi obligate să constituie stocuri de gaze naturale pentru iarna viitoare egale cu cel puțin 80% din capacitatea depozitelor naționale de înmagazinare subterană, potrivit unei propuneri legislative a Comisiei Europene. Procentul va crește la 90% în anii următori.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, și-a majorat puternic veniturile în România anul trecut, în pofida scăderii producției, și a trecut pe profit, în condițiile în care a beneficiat de creșterea prețurilor gazelor naturale.
Criza energetică afectează din ce în mai mulți români. Peste 10 milioane de cetățeni sunt în sărăcie energetică și vor fi tot mai mulți pe măsură ce prețurile la energie și gaze își continuă ascensiunea, avertizează Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Gazprom dă dovadă de un “comportament rar” restricționând livrările de gaze naturale în Europa într-un moment în care cererea crește, potrivit comisarului UE pentru concurență.
Furnizorul de gaze naturale al operatorului de termoficare al Capitalei a argumentat că acesta nu riscă să rămână fără aprovizionare, putând intra în portofoliul unui furnizor de ultimă instanță (FUI). Replica Termoenergetica: cei mai mari furnizori de gaze naturale ai țării vor să renunțe la calitatea de FUI.
În pragul recentei vizite a premierului demis Viorica Dăncilă în Statele Unite, dar și în urma anunțului făcut de ExxonMobil cu privire la intenția de a-și vinde participația la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai importantă din Marea Neagră, fostul Guvern a publicat pe site-ul Ministerului Energiei un proiect de modificare a Legii offshore, în care erau cuprinse majoritatea solicitărilor operatorilor din Marea Neagră, inclusiv cele privitoare la reducerea poverii fiscale. Între timp, însă, documentul a dispărut de pe pagina de internet a ministerului.
Prețul gazelor naturale pentru gospodării, exprimat în moneda națională, a crescut în 20 de state membre UE, între a doua jumătate a anului 2017 și a doua jumătate a anului 2018, iar cele mai semnificative majorări au fost observate în Irlanda (17,3%), Bulgaria (16,5%), Suedia (16,4%) și România (16,3%), în condițiile în care la nivelul UE s-a înregistrat o creștere de 5,7%, arată datele publicate marți de Eurostat.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a declarat la Parlament, presat de ziariști cu întrebări despre ipoteza modificării Codului Penal "cu dedicație" pentru dosarele în care este implicat, că îl preocupă mult mai mult proiectul de lege privind operațiunile petroliere offshore din Marea Neagră și a sugerat că unele "servicii" și "interese majore" străine subminează demersul.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea depusă de un număr de 56 de deputați PNL prin care aceștia reclamau că permanentizarea impunerii impozitului de 60% sau 85%, în funcție de preț, pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale, ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare către furnizori, încalcă legea fundamentală
Președintele Klaus Ioghannis blochează, cel puțin temporar, ridicarea cotei de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare, de la 60% la 80%, și permanentizarea acestui impozit, măsuri anunțate în premieră de Profit.ro ca fiind pregătite și, ulterior, aprobate.
Cota de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare va fi majorată de la 60% la 80% în situația în care prețul de vânzare depășește 85 lei/MWh, iar impozitul va deveni permanent, fiind eliminată limita de aplicare în timp a acestuia. Decizia confirmă informațiile anunțate recent de Profit.ro.